Ovidiu Iane îi invită pe Geoană, Băsescu şi Antonescu la o dezbatere în cadrului timpului de emisie acordat PER de către TVR (18 noiembrie 2009)
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, adresează o invitaţie publică domnilor Mircea Geoană, Traian Băsescu şi Crin Antonescu de a participa la o dezbatere în cadrul timpului de emisie acordat Partidului Ecologist Român de către Televiziunea Română.
„Domnul Mircea Geoană a declarat miercuri, 18 noiembrie, la orele 19.30, în faţa sediului Televiziunii Române, că susţine un tratament echitabil al tuturor celor înscrişi în cursă şi o confruntare cu toţi candidaţii. Ca urmare a acestei declaraţii, am decis să împart spaţiul de emisie care mi s-a acordat prin lege vineri, 20 noiembrie, începând cu orele 18.20, nu doar cu domnul Mircea Geoană, ci şi cu domnii Crin Antonescu şi Traian Băsescu”, a afirmat Ovidiu Iane.
Candidatul Partidului Ecologist Român a explicat că doreşte această confruntare pentru că vrea ca românii să aibă parte de o dezbatere electorală relevantă în ceea ce priveşte soluţiile pe care cei înscrişi în cursa pentru alegerile prezidenţiale le propun pentru România.
Potrivit candidatului Partidului Ecologist Român, este regretabil faptul că românilor nu li s-a oferit până acum posibilitatea de a compara ofertele electorale ale candidaţilor.
„Motivele ţin de faptul că toţi cei înscrişi în cursa pentru alegerile prezidenţiale nu pot explica de ce în ultimii 20 de ani nu au făcut nimic pentru dezvoltarea României şi pentru bunăstarea românilor”, a precizat candidatului Partidului Ecologist.
Ovidiu Iane a mai declarat că speră ca oferta sa să fie acceptată mai ales în condiţiile în care toţi candidaţii înscrişi în cursa pentru alegerile prezidenţiale au declarat public că nu le este teamă să intre într-o confruntare cu oricare dintre contracandidaţi.
Biroul de presă al Partidului Ecologist Român
Ovidiu Iane acuză TVR că acţionează la comenzi politice (18 noiembrie 2009)
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, acuză televiziunea publică de lipsă de echidistanţă şi imparţialitate în privinţa deciziei arbitrare pe care a luat-o, separând candidaţii la Preşedinţie în două emisiuni electorale. “Era obligaţia televiziunii publice - plătită din banii noştri- să asigure o dezbatere cu participare largă a tuturor candidaţilor. Este incorect ca TVR să răspundă la comandă politică şi să programeze dezbaterile electorale în funcţie de bunul plac al staff-urilor de campanie ale unor candidaţi”, a declarat Ovidiu Iane, candidatul PER la Preşedinţia României. Potrivit lui Iane, TVR a împărţit candidaţii în aceste alegeri în liga mică şi liga mare fără a ţine cont de voinţa românilor. El a explicat că, fără a lua în considerare voinţa electoratului, care se declară în proporţie de 80% împotriva principalilor actori politici, TVR a făcut propriul clasament.
“Am fost privat de dreptul de a-l întreba pe Mircea Geoană ce a făcut pentru ţară în cei 13 ani în care PSD s-a aflat la putere sau pe ceilalţi candidaţi ce au făcut în ultimii 8 ani”, a conchis Ovidiu Iane, care şi-a reiterat disponibilitatea de a participa la o dezbatere publică alături de Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Traian Băsescu.
Ovidiu Iane a participat miercuri, 18 noiembrie, la dezbaterea televizată organizată de TVR cu o parte dintre candidaţii înscrişi în cursa pentru alegerile prezidenţiale.
Biroul de presă al Partidului Ecologist Român
Ovidiu Iane s-a întâlnit cu timişorenii (17 noiembrie 2009)
Candidatul Partidul Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a întâlnit cu susţinătorii şi simpatizanţii acestei formaţiuni din Timişoara. Ovidiu Iane a discutat cu timişorenii despre principalele măsuri incluse în programul PER-„România curată”, insistând asupra faptului că investiţiile în mediu sunt esenţiale pentru asigurarea sănătăţii populaţiei şi pentru creşterea calităţii vieţii românilor.
„În ultimii 20 de ani, România a fost îngropată de gunoaie. În centrele urbane, nu avem gropi ecologice de gunoi, nu avem centre de reciclare a gunoiului şi suntem poluaţi. Toate aceste lucruri duc la o şubrezire a sănătăţii populaţiei. Avem nevoie de investiţii masive în mediu. Altfel, vom continua să investim într-un sistem aproape falimentar, cum este cel de sănătate, fără niciun rezultat şi fără a vedea fondul real al problemei”, a spus Ovidiu Iane.
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României a vizitat, la Timişoara, mai multe obiective contestabile din punctul de vedere al impactului pe care îl au asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei. Ovidiu Iane s-a întâlnit cu timişorenii care locuiesc în imediata apropiere a fabricii de anvelope Continental AP şi care s-au plâns de faptul că nu-şi mai pot aerisi locuinţele din cauza mirosului insuportabil şi persistent venit de la coşurile de evacuare ale fabricii. Ovidiu Iane le-a promis oamenilor că Partidul Ecologist Român va înainta un memoriu Minsterului Mediului pentru a obliga Continental AP să îi despăgubească pe cei cărora li se pune în pericol sănătatea în fiecare zi.
În cadrul vizitei la Timişoara, Ovidiu Iane a inspectat şi locul unde autorităţile locale ar fi trebuit să ridice Spitalul Oncologic din municipiu, dar care, acum, zace neterminat. Potrivit candidatului ecologist la Preşedinţia României, abandonarea lucrărilor de construire a spitalului dovedeşte clar că cei care conduc România de 20 de ani nu sunt interesaţi să investească în sănătatea şi viitorul românilor în condiţiile în care, în cazul spitalului timişorean, banii destinaţi finalizării investiţiei existau.
La finalul vizitei la Timişoara, candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României a plantat un brad - simbolul electoral al PER- în Parcul Bihor din oraş. Ovidiu Iane a declarat că gestul său reprezintă, la nivel simbolic, un prim pas către afirmarea unei forţe noi-Partidul Ecologist- care luptă pentru o Românie curată, normală şi dezvoltată.
Cu respect,
Ovidiu Iane (Partidul Ecologist Român)
Candidat ecologist la Preşedinţia României
Ovidiu Iane, pentru însănătoşirea presei din România (16 noiembrie, Bucureşti)
Candidatul la Preşedinţie din partea PER, Ovidiu Iane, a semnat Pactul pentru Garantarea Libertăţii de Exprimare şi Creşterea Responsabilităţii Presei, o iniţiativă a celor mai prestigioase ONG-uri din zona media. Un grup de 14 organizaţii din toată ţara, printre care Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent şi alte asociaţii care activează în Galaţi, Sibiu, Cluj şi Mureş, au solicitat printr-o petiţie publică o serie de măsuri care să fie adoptate şi care pot contribui la însănătoşirea, responsabilizarea şi independenţa presei din România. Ovidiu Iane le-a transmis acestor asociaţii suportul său în următoarea scrisoare de aderare la Pact:
Doamnelor şi domnilor semnatari ai Pactului pentru garantarea libertăţii de expresie,
Organizaţiilor semnatare,
Am semnat pactul pe care l-aţi înmânat candidaţilor la Preşedinţie şi vă felicit pentru demersul dumneavoastră. Un astfel de pact aduce clarificări şi asigură premisele pentru o presă mai profesionistă. Cele menţionate în pact sunt deziderate pe care le-aţi exprimat deja în public şi cu care sunt familiarizat.
Sunt convins că ele asigură o mai bună transparenţă atât a administraţiei cât şi a presei, cu care eu, ca ecologist, sunt de acord. Nu de puţine ori m-am lovit de secretizarea unor documente, făcând apel la aceeaşi lege a informaţiilor publice.
În plus faţă de cele exprimate cred că televiziunea şi radioul public trebuie să-şi respecte rolul de informare publică şi trebuie să fie reanalizată forma de finanţare. Consider incorect pentru un mediu concurenţial, ca aceste instituţii să fie finanţate atât din abonamente publice cât şi din publicitate. În consecinţă, susţin desfiinţarea acestei duble finanţări.
România curată, programul meu, Ovidiu Iane, ca viitor preşedinte, susţine curăţarea României de lucrurile care sunt lăsate intenţionat ambiguu şi de care profită o grupare de persoane cu acces la putere şi la resursele publice. Pentru însănătoşirea presei, susţin proiectele organizaţiei semnatare a Pactului pentru garantarea libertăţii presei.
Cu respect,
Ovidiu Iane (Partidul Ecologist Român)
Candidat ecologist la Preşedinţia României
Comunicat de presă
Ovidiu Iane: „Investiţiile în mediu sunt esenţiale pentru creşterii calităţii vieţii românilor”
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la Oradea, că autorităţile publice au manifestat un dezinteres inacceptabil faţă de sănătatea românilor, în ultimii 20 de ani.
„Am traversat peste jumătate din judeţele ţării şi peste tot am găsit aceleaşi probleme: poluare, lipsa spaţiilor verzi, ape infestate, gropi de gunoi sub nasul oamenilor. Ani de-a rândul politicienii s-au lăudat cu investiţii în sistemul sanitar, sistem aproape falimentar acum, fără a vedea sau făcându-se că nu văd fondul problemei. Investiţiile în mediu sunt cheia asigurării sănătăţii populaţiei şi a creşterii calităţii vieţii”, a spus Ovidiu Iane în faţa presei şi a simpatizanţilor ecologişti din Oradea.
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României a declarat că, în cazul în care va fi ales şef al statului, prima măsură pe care o va lua va fi aceea de a înfiinţa o comisie prezidenţială, formată din specialişti tehnocraţi, dar şi membri ai partidelor parlamentare care să elaboreze, în maximum două luni, un plan de dezvoltare a României pentru următorii 20 de ani.
„Cârpelile şi planurile făcute pentru un mandat trebuie să înceteze. Avem nevoie de viziune pe termen lung!”, a adăugat candidatul Partidului Ecologist Român la preşedinţie. De altfel, Ovidiu Iane a explicat că Partidul Ecologist Român a fost şi este principala ameninţare la adresa clasei politice actuale care nu a dorit ca politicile de mediu- esenţiale pentru dezvoltarea României- să fie implementate.
Ovidiu Iane a mai spus că ecologia este singura cale prin care se poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, normală şi dezvoltată.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 17 noiembrie 2009
Scrisoare deschisă
Organizatorilor dezbaterilor TV cu candidaţii la Preşedinţie, Candidaţilor la Preşedinţie,
Doamnelor şi domnilor organizatori,
Domnilor candidaţi la Preşedinţie,
Având în vedere organizarea dezbaterii mediatizate de miercuri, 18 noiembrie, precum şi a altor întruniri care au ca temă campania pentru alegerea Preşedintelui României, consider că este în interesul public să fie prezentate cât mai multe puncte de vedere, precum şi proiectele pe care le propunem pentru dezvoltarea României. Îmi exprim convingerea că astfel de discuţii, mediate de jurnalişti, sunt utile şi vă felicit pentru organizarea lor.
În virtutea transparenţiei, a plurităţii de opinie şi a dreptului la informare, ca dezbaterile să fie publice, cu acces larg al candidaţilor care vor să-şi exprime punctele de vedere în faţa electoratului.
Candidez din partea Partidului Ecologist Român la aceste alegeri şi consider că este important pentru români, cât şi pentru dumneavoastră, ca o platformă ecologistă să fie prezentată publicului, cu atât mai mult cu cât este o temă de maxim interes pentru România.
Militez pentru o dezbatere civilizată, în care discuţiile să fie axate pe idei şi principii şi nu una concentrată pe atacuri la persoană. În virtutea celor exprimate mai sus, a dreptului la libera exprimare, vă adresez solicitarea de a accepta prezenţa mea la dezbateri, în calitate de candidat la Preşedinţie din partea Partidului Ecologist Român.
În speranţa că veţi da curs acestei scrisori,
Al dumneavoastră,
Ovidiu Iane – Partidul Ecologist Român,
Candidat la Preşedinţia României
Scrisoare deschisă de la Ovidiu Iane (PER) către Academia Română
Stimate Domnule Academician Ionel HAIDUC, Preşedinte al Academiei Române,
am luat act cu deosebit interes de scrisoarea dumneavoastră referitoare la poziţia publică, fermă şi neechivocă pe care candidaţii la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie 2009 sunt datori să o aibă în ceea ce priveşte proiectul minier de la Roşia Montană.
Apărarea, protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului natural şi cultural excepţional de la Roşia Montană sunt parte esenţială a programului politic pe care, împreună cu Partidul Ecologist Român, îl prezint în faţa românilor.
Tocmai de aceea, eu, Ovidiu Iane, şi Partidul Ecologist Român nu vom fi niciodată de acord ca acest patrimoniu naţional de o valoare inestimabilă să fie monedă de schimb între statul român şi corporaţii internaţionale, în detrimentul locuitorilor din Roşia Montană şi al tuturor românilor.
Stimate Domnule Academician,
în urmă cu trei săptămâni, am avut o întrevedere cu reprezentanţi ai Roşia Montană Gold Corporation. Am încercat, în cadrul acestei întâlniri, care a avut loc chiar la Roşia Montană, să aflu care sunt soluţiile pe care investitorul canadian le-a gândit pentru:
- ecologizarea ţinutului în urma exploatării miniere;
- oamenii care vor fi nevoiţi să-şi părăsească gospodăriile construite de-a lungul anilor cu multă trudă;
- protejarea zonei arheologice Alburnus Maior, de o valoare istorică şi culturală inestimabilă;
- crearea de noi locuri de muncă pentru locuitorii din Roşia Montană;
- respectarea legislaţiei europene în ceea ce priveşte interzicerea folosirii cianurii la scară largă în minerit.
Cele mai multe dintre întrebările mele nu au primit un răspuns realist şi argumentat, mai ales în ceea ce priveşte impactul dezastruos pe termen lung pe care acest proiect îl va avea asupra mediului înconjurător. Realitatea de la faţa locului este una extrem de îngrijorătoare. Milioane de tone de steril rezultat în urma altor exploatări miniere sunt depozitate deja, pe o haldă neecologizată, amplasată în imediata vecinătate a Roşia Montană. În ciuda asigurărilor date de către investitorul străin, materialul este încărcat cu substanţe toxice care afectează sănătatea populaţiei şi infestează solul pe o suprafaţă extrem de mare.
Şi, ca şi cum nu ar fi suficient, apele uzate de la exploatările miniere deja existente se varsă, prin afluenţi, până la Dunăre, afectând atât România cât şi statele vecine. În lipsa unor staţii de epurare pe fiecare afluent al Dunării în parte, ne putem aştepta la un dezastru ecologic.
Stimate Domnule,
din punct de vedere economic, eu şi Partidul Ecologist Român considerăm că beneficiile pe care statul român le va obţine în urma proiectului de exploatare minieră sunt derizorii comparativ cu efectele dezastruoase asupra locuitorilor din Roşia Montană, asupra mediului şi a patrimoniului naţional.
În acelaşi timp, lipsa de transparanţă în ceea ce priveşte clauzele contractului dintre firma canadiană şi statul român este un motiv extrem de important în plus pentru a nu fi de acord cu acest proiect. Tocmai de aceea, alături de Partidul Ecologist Român, solicit părţilor implicate în acest proiect să facă publice licenţele de concesiune minieră şi documentele suplimentare pentru proiectul Roşia Montană. În plus, solicităm anularea contractului care, la acest moment, considerăm că aduce mult mai multe dezavantaje poporului român, decât avantaje.
Stimate Domnule Academician Ionel HAIDUC, Preşedinte al Academiei Române,
demersul instituţiei pe care o conduceţi cu responsabilitate şi dăruire referitor la proiectul Roşia Montană se bucură de susţinerea mea necondiţionată. Voi sprijini, în calitate de candidat la Preşedinţia României, de membru al Partidului Ecologist Român şi de tată care îşi doreşte ca familia sa să trăiască într-o Românie curată, orice iniţiativă care îşi propune să conserve valorile şi patrimoniul României şi să lupte pentru conservarea şi protejarea mediului înconjurător. În mine şi în Partidul Ecologist Român veţi găsi un susţintor puternic şi un partener de încredere!
Cu deosebită consideraţie,
Ovidiu Iane
Ecologist
Comunicat de presă
Candidatul ecologist, în vizită la Bistriţa Năsăud
Ovidiu Iane: „Trebuie să investim în mediu pentru a asigura sănătatea populaţiei”
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, a vizitat municipiul Bistriţa Năsăud. Candidatul ecologist a dorit să afle direct de la bistriţeni care sunt problemele cu care aceştia se confruntă. Bistriţenii s-au plâns de faptul că oraşul lor este sufocat de gunoaie, iar autorităţile nu fac nimic pentru a curăţa zona.
Potrivit candidatului Partidului Ecologist Român, investiţiile în mediu, parte esenţială a programului PER pentru România, sunt extrem de importante pentru dezvoltarea ţării noastre şi pentru creşterea calităţii vieţii românilor.
„Trebuie să investim în mediu pentru a asigura sănătatea populaţiei şi pentru a creşte speranţa de viaţă a românilor. Avem datoria morală faţă de copiii şi părinţii noştri să luăm măsuri pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei”, le-a spus Ovidiu Iane simpatizanţilor ecologişti din Bistriţa Năsăud.
În opinia candidatului Partidului Ecologist Român, municipiul Bistriţa Năsăud are un potenţial uriaş de a se dezvolta în cele două domenii în care ecologiştii propun ca investiţiile publice să fie direcţionate: turismul şi agricultura.
„Bistriţenii se bucură de un cadru natural extraordinar în ceea ce priveşte potenţialul de dezvoltare turistică şi agricolă. Până acum nu s-a făcut însă nimic! Această situaţie nu mai trebuie tolerată!”, a adăugat candidatul ecologist.
Ovidiu Iane a mai spus că ecologia este singura cale prin care putem îndeplini dezideratul celor 22 de milioane de români de a trăi într-o ţară curată, normală şi dezvoltată.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 15 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Partidul Ecologist Român salută organizarea in Romania a Târgului International pentru energie regenerabila şi eficientă energetică in constructii si renovari - RENEXPO® South-East Europe, desfasurat in Bucuresti la Sala Palatului in data de 11 -13.11.2009.
”Partidul Ecologist Român sustine reconstructia din temelii a sistemului energetic si concentrarea acestuia pe energiile viitorului, energiile alternative. Avem capacitatea de a produce energie din surse regenerabile”, apreciază candidatul Partidului Ecologist Român la alegerile prezidenţiale, Ovidiu Iane.
Candidatul Partidului Ecologist Român la alegerile pentru Presedintia României este de părere că organizarea unui târg internaţional simultan cu desfăsurarea unor conferinte specializate dedicate energiilor regenebile si eficienţei energetice în constructii si renovări reprezintă un prim pas pentru o economie sănătoasă.
„Investitiile publice în energie alternativă înseamnă mai multe locuri de muncă, un mediu mai curat si costuri reduse pentru consumatori”, arată Ovidiu Iane.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 13 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a întâlnit cu sute de simpatizanţi ecologişti la Suceava. Ovidiu Iane le-a prezentat acestora soluţiile pe care Partidul Ecologist Român le are pentru însănătoşirea economiei româneşti. Potrivit candidatului ecologist la Preşedinţia României, investiţiile în mediu, agricultură şi turism sunt esenţiale pentru depăşirea crizei economice şi pentru creşterea calităţii vieţii românilor.
„România are capacitatea de a produce ecologic cât toată Europa la un loc în agricultură, iar turismul este unul din domeniile în care, cu investiţii minime, ne putem dezvolta pe termen lung”, a mai spus candidatul ecologist, în cadrul întâlnirii cu cu simpatizanţii suceveni.
Ovidiu Iane a adăugat că aplicarea programului şi a soluţiilor Partidului Ecologist înseamnă o investiţie în viitorul copiilor noştri, în sănătatea şi dezvoltarea, pe termen lung, a unei naţiuni.
Pe de altă parte, candidatul PER la alegerile prezidenţiale a spus că reconstruirea sistemului naţional de energie şi concentrarea lui pe energia verde, din surse regenerabile, este o altă prioritate a programului ecologist pentru România. „Trebuie să spargem monopolul pe care grupul de interese politico-economice- aşa numiţii băieţi deştepţi- l-au pus pe resursele energetice ale ţării, în detrimentul intereselor românilor”, a explicat candidatul ecologist.
Ovidiu Iane a mai spus că singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, normală şi dezvoltată este Partidul Ecologist Român.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 13 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, a vizitat municipiul Botoşani. Candidatul ecologist a discutat cu simpatizanţii PER din Botoşani atât despre programul cu care formaţiunea sa se prezintă în faţa românilor, cât şi despre soluţiile la problemele locale cu care se confruntă botoşănenii.
În acest context, candidatul ecologist la Preşedinţia României a vorbit despre potenţialul agricol pe care judeţul Botoşani îl are şi care nu a fost exploatat în ultimii ani. În acelaşi timp, Ovidiu Iane a spus că judeţul Botoşani se poate dezvolta şi din punct de vedere turistic, această regiune fiind extrem de valoroasă datorită lacurilor din zonă, a mănăstirilor şi a rezervaţiei de tisa unică în România.
Potrivit lui Ovidiu Iane, investiţiile în agricultură şi turism sunt parte esenţială a programului ecologist de guvernare. Candidatul ecologist a explicat că România trebuie să înveţe din experienţa altor state europene care au investit în domeniile care le avantajează pentru a se dezvolta. Ovidiu Iane a dat ca exemplu Grecia şi Portugalia, două state care, prin investiţii în agricultură şi turism, au reuşit să reducă decalajele economice faţă de alte state europene.
Ovidiu Iane a mai spus că singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, normală şi dezvoltată este Partidul Ecologist Român.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 13 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a întâlnit cu ieşenii pentru a discuta despre problemele de zi cu zi pe care aceştia le întâmpină. Ovidiu Iane a prezentat, în faţa membrilor şi simpatizanţilor Partidului Ecologist Român, soluţiile pe care partidul său le are pentru însănătoşirea economiei, dar şi pentru o Românie curată, atât fizic, cât şi moral.
Potrivit candidatului ecologist la Preşedinţia României, o economie sănătoasă se poate realiza doar prin axarea investiţiilor publice către cele două domenii care ne avantajează ca ţară: agricultura şi turismul. „În agricultură, noi, românii, avem capacitatea de a produce ecologist cât toată Europa la un loc”, a spus Ovidiu Iane. Acesta a adăugat că putem învăţa din experienţa statelor europene dezvoltate şi a dat ca exemplu Marea Britanie care a reuşit să obţină cu 32% mai multe locuri de muncă în agricultura ecologică decât în cea convenţională.
În ceea ce priveşte turismul, candidatul ecologist a dat asigurări că, prin investiţii minime, numărul turiştilor care vizitează România poate creşte, datorită cadrului natural şi aşezării geografice de care se bucură ţara noastră. Candidatul ecologist a dat ca exemplu chiar Iaşul, apreciind că acest oraş- unul dintre cele mai valoare centre istorice şi culturale din România- şi-ar putea multiplica numărul de turişti străini într-un timp foarte scurt dacă ar exista voinţă în acest sens şi investiţii publice.
În cadrul turneului său electoral, candidatul Partidului Ecologist Român a vizitat şi municipiul Piatra Neamţ pentru a vedea care sunt problemele de mediu cu care se confruntă acest oraş. Potrivit lui Ovidiu Iane, o mare problemă la Piatra Neamţ este legată de faptul că mai multe fabrici au fost închise, iar terenurile pe care acestea au fost amplasate nu au fost ecologizate. Potrivit lui Ovidiu Iane, investiţiile în mediu sunt parte esenţială a programului ecologist întrucât doar prin astfel de investiţii le putem lăsa copiilor noştri o Românie curată şi dezvoltată şi putem creşte calitatea vieţii românilor.
Ovidiu Iane a mai spus că singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, normală, dezvoltată este Partidul Ecologist Român.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 13 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Candidatul PER la Preşedinţie în vizită la Iaşi şi Piatra Neamţ
Ovidiu Iane: ”Investiţiile în mediu sunt cheia dezvoltării României pe termen lung”
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a întâlnit cu ieşenii, pentru a discuta despre problemele de zi cu zi pe care aceştia le întâmpină. Ovidiu Iane a prezentat, în faţa membrilor şi simpatizanţilor Partidului Ecologist Român, soluţiile pe care partidul său le are pentru însănătoşirea economiei, dar şi pentru o Român ie curată, atât fizic, cât şi moral.
Potrivit candidatului ecologist la Preşedinţia României, o economie sănătoasă se poate realiza doar prin axarea investiţiilor publice către cele două domenii care ne avantajează ca ţară: agricultura şi turismul. „În agricultură, noi, românii, avem capacitatea de a produce ecologist cât toată Europa la un loc”, a spus Ovidiu Iane. Acesta a adăugat că putem învăţa din experienţa statelor europene dezvoltate şi a dat ca exemplu Marea Britanie care a reuşit să obţină cu 32% mai multe locuri de muncă în agricultura ecologică decât în cea convenţională.
În ceea ce priveşte turismul, candidatul ecologist a dat asigurări că, prin investiţii minime, numărul turiştilor care vizitează România poate creşte, datorită cadrului natural şi aşezării geografice de care se bucură ţara noastră. Candidatul ecologist a dat ca exemplu chiar Iaşul, apreciind că acest oraş- unul dintre cele mai valoare centre istorice şi culturale din România- şi-ar putea multiplica numărul de turişti străini într-un timp foarte scurt dacă ar exista voinţă în acest sens şi investiţii publice.
În cadrul turneului său electoral, candidatul Partidului Ecologist Român a vizitat şi municipiul Piatra Neamţ pentru a vedea care sunt problemele de mediu cu care se confruntă acest oraş. Potrivit lui Ovidiu Iane, o mare problemă la Piatra Neamţ este legată de faptul că mai multe fabrici au fost închise, iar terenurile pe care acestea au fost amplasate nu au fost ecologizate. Potrivit lui Ovidiu Iane, investiţiile în mediu sunt parte esenţială a programului ecologist întrucât doar prin astfel de investiţii le putem lăsa copiilor noştri o Românie curată şi dezvoltată şi putem creşte calitatea vieţii românilor.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 12 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Ovidiu Iane: „Epoca în care românii mănâncă prost şi scump trebuie să înceteze”
Candidatul Partidul Ecologist Român, Ovidiu Iane, consideră ă sănătatea românilor este periclitată de faptul că, în ţara noastră, se mănâncă prost şi scump. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întrevederi pe care Ovidiu Iane a avut cu simpatizanţii Partidului Ecologist Român din Bacău. „Epoca lui „prost” şi „scump” în România trebuie să înceteze, iar Partidul Ecologist Român este singura formaţiune care poate stopa această stare de fapt care se perpetuează de 20 de ani încoace”, a spus Ovidiu Iane în cadrul întâlnirii cu băcăuanii.
Candidatul ecologist la Preşedinţia României a explicat că investiţiile în agricultură, parte esenţială a programului său pentru o economie sănătoasă, sunt principala cale prin care România se va dezvolta, iar alimentaţia românilor va fi una de calitate.
Pe de altă parte, Ovidiu Iane a explicat că investiţiile în mediu sunt o altă cale prin care sănătatea românilor poate fi protejată pe termen lung. Candidatul ecologist a vorbit, în acest context, despre problemele de poluare cu care se confruntă Bacăul şi care, dacă ar fi rezolvate, speranţa de viaţă a oamenilor ar creşte. „Sunt date statistice oferite de Agenţia pentru Protecţia Mediului din Bacău şi care arată că în acest oraş poluarea fonică depăşeşte cu mult limitele admise. Aceasta fără să mai vorbim despre poluarea cu amoniac cauzată de halda de fosfogips din oraş şi care îi poate afecta încet, dar sigur, pe băcăuani”, a explicat Ovidiu Iane. Candidatul ecologist a arătat că, în acest caz concret, ecologizarea s-ar poate face prin folosirea fosfogipsului în componenţa unor materiale de construcţie, dacă ar exista voinţă şi grijă pentru soarta oamenilor.
Ovidiu Iane a mai spus că singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, cu o economie sănătoasă este Partidul Ecologist Român!
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 11 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Ovidiu Iane: “Ecologia este singura cale prin care putem ajunge la o Românie curată”
Candidatul Partidului Ecologist Român la preşedinţia României Ovidiu Iane a vizitat municipiul Brăila. Ovidiu Iane şi-a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă principalele proiecte pentru România, insistând asupra acelora care vizează relansarea economiei. Potrivit candidatului ecologist la preşedinţia României, o economie sănătoasă nu poate fi realizată decât prin investiţii masive în agricultură şi turism. “În ceea ce priveşte agricultura, România poate produce ecologic cât toată Uniunea Europeană la un loc. Produsele româneşti trebuie să ia locul produselor străine de pe rafturile supermarketurilor, iar ţăranii şi fermierii români să acceadă cu produse sănătoase şi autohtone în marile magazine. Trebuie spartă această mafie a supermarketurilor care vinde scump şi prost”, a declarat Ovidiu Iane în cadrul întâlnirii cu simpatizanţii PER şi reprezentanţii mass media. Referindu-se la investiţiile în turism, Ovidiu Iane a spus că România şi-ar putea multiplica numărul de turişti dacă ar exista voinţă în acest sens. El a dat exemplul Brăilei care, datorită faptului că are ieşire la Dunăre, că are un centru istoric cu numeroase clădiri vechi şi valoroase dar şi mai multe lacuri care pot fi dezvoltate şi trasformate în staţiuni turistice, poate deveni o zonă deosebit de atractivă atât pentru turiştii români cât şi străini.
Pe de altă parte, candidatul ecologist la preşedinţia României a inspectat, în cadrul vizitei la Brăila, locul unde se varsă direct în Dunăre apele menajere uzate. Potrivit lui Ovidiu Iane, este inacceptabil ca în România anului 2009, ţară a Uniunii Europene să nu existe o staţie de epurare care să protejeze şi să cureţe apele Dunării, cel mai important fluviu din Europa. „Este absolut necesar să avem o staţie de epurare pentru că cei care vor beneficia în mod direct de ea sunt în primul rând brăilenii şi locuitorii din zonele limitrofe. Noi, ecologiştii vom face tot ce ne stă în putere pentru finalizarea acestui proiect. De aceea, fac un apel către autorităţile locale să urgenteze lucrările privind staţia de epurare”, a mai spus candidatul ecologist. Ovidiu Iane a explicat că singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, normală şi dezvoltată este Partidul Ecologist Român.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 11 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Candidatul Partidului ecologist la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a intâlnit cu craiovenii
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a întâlnit cu craiovenii. Ovidiu Iane a discutat, în cadrul vizitei de lucru, cu mai mulţi locuitori ai Băniei despre problemele pe care aceştia le întâmpină.
De asemenea, candidatul ecologist la preşedinţia României, a avut o întrevedere cu preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa. În cadrul întâlnirii, Ovidiu Iane a dorit să afle care sunt soluţiile pe care autorităţile doljene le-au gândit pentru rezolvarea problemelor locuitorilor din judeţul Dolj.
Potrivit candidatului ecologist, două dintre problemele majore cu care craiovenii se confruntă sunt legate de nivel de trai din ce în ce mai scăzut, dar şi de gradul mare de poluare care afectează acest oraş.
În acest sens, Ovidiu Iane a spus că investiţiile în mediu- parte esenţială a programului politic ecologist- sunt absolut necesare pentru creşterea calităţii vieţii românilor şi a speranţei de viaţă care, în acest moment, este una dintre cele mai scăzute, la nivel european.
Candidatul ecologist a explicat, pe de altă parte, că nivelul de trai al românilor va putea creşte doar în momentul în care politicile ecologiste, care presupun investiţii masive în agricultură şi turism, vor fi aplicate.
„România are capacitatea de a produce ecologic cât toată Europa la un loc în agricultură, iar turismul este unul din domeniile în care, cu investiţii minime, ne putem dezvolta pe termen lung”, a mai spus candidatul ecologist, în cadrul întâlnirii cu craiovenii.
Ovidiu Iane adăugat că aplicarea programului şi a soluţiilor Partidului Ecologist înseamnă o investiţie în viitorul copiilor noştri, în sănătatea şi dezvoltarea, pe termen lung, a unei naţiuni.
Candidatul ecologist a explicat că singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, normală şi dezvoltată este Partidul Ecologist Român.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 7 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Ovidiu Iane s-a întâlnit cu producătorii agricoli din pieţele Crângaşi şi 1 Mai
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, a discutat direct cu producătorii agricoli despre problemele pe care le întâmpină în comercializarea produselor autohtone. Ovidiu Iane a mers în două dintre cele mai frecventate pieţe din cartierele bucureştene în piaţa Crângaşi şi în cea din 1 Mai.
Mulţi dintre producători agricoli s-au plâns candidatului PER de faptul că situaţia economică dificilă le-a diminuat veniturile şi, în plus, i-a adus în situaţia de a rămâne cu cantităţi însemnate de legume şi fructe nevândute.
Potrivit candidatului ecologist la Preşedinţia României, astfel de cazuri există la nivelul întregii ţării, iar soluţia este spargerea monopolului supermarket-urilor care comercializează doar produse de import, de cele mai multe ori de o calitate îndoielnică. În plus, candidatul ecologist a vorbit şi despre obligarea corporaţiilor care produc în România să respecte standardele consumatorilor, să protejeze sănătatea noastră şi a copiilor noştri.
Ovidiu Iane a explicat că încurajarea şi promovarea micilor producători agricoli se află printre priorităţile sale şi ale Partidului Ecologist. În opinia candidatului ecologist, micii întreprinzători au capacitatea de a răspunde standardelor consumatorilor şi de a oferi produse de calitate.
Pe de altă parte, Ovidiu Iane a spus că investiţiile în agricultură ne pot ajuta, cu costuri puţine, să ne dezvoltăm economic şi să reducem decalajele dintre noi şi alte state europene.
Ovidiu Iane a mai spus că singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, cu o economie sănătoasă este Partidul Ecologist Român!
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 5 noiembrie 2009
Comunicat de presă
Ovidiu Iane - candidatul PER - cere vigilenţă din partea OSCE la alegerile din 22 noiembrie
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a întâlnit astăzi cu o delegaţie a OSCE (Organizaţia de Securitate şi Cooperare din Europa) care are rolul de a monitoriza organizarea scrutinului din 22 noiembrie. La solicitarea membrilor delegaţiei, ecologistul Ovidiu Iane a prezentat principalele puncte ale programului său electoral: „O forţă nouă pentru o Românie curată!”.
„Le propun românilor un proiect pe termen lung, nu doar pentru prezent, care să vizeze însănătoşirea economiei şi a societăţii în care trăim, dar şi dezideratul pe care cu toţii îl avem, de a trăi într-o Românie normală, curată şi dezvoltată”, a declarat Ovidiu Iane în cadrul întâlnirii. Potrivit lui Ovidiu Iane, investiţiile în mediu, agricultură şi turim reprezintă cheia dezvoltării României. Investiţiile în mediu, a explicat Ovidiu Iane, însemnă investiţii în sănătate, reducerea bolilor cauzate de poluare şi un viitor mai bun pentru copiii noştri. „Investiţiile în agricultură şi turism sunt singura cale prin care ne putem dezvolta economic şi de a reduce decalajele dintre noi şi ţările europene”, a spus candidatul PER.
Ovidiu Iane le-a cerut reprezentanţilor OSCE să intensifice procesul de monitorizare a alegerilor electorale din România, cu atât mai mult cu cât sunt tot mai multe zvonuri privind fraudarea alegerilor prezidenţiale. Reprezentanţii OSCE l-au asigurat pe candidatul ecologist că organizaţia va continua monitorizarea, însă nu se poate substitui Guvernului în organizarea acestor alegeri. Membri organizaţiei europene i-au spus candidatului ecologist că vor formula un raport conclusiv la finalul alegerilor, dar şi un set de recomandări cu privire la îmbunătăţirea cadrului de desfăşurare a viitoarelor scrutine.
Candidatul PER le-a transmis membrilor OSCE că unul dintre principalele sale obiective la aceste alegeri este de a-i convinge pe români să meargă la vot, întrucât „altfel, o minoritate îşi va impune ca şi până acum punctele de vedere, în defavoarea majorităţii”.
Biroul de presă al PER, Bucureşti, 3 noiembrie 2009
ŞTIRE
Ovidiu Iane s-a întâlnit cu focşănenii
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a aflat la Focşani, în judeţul Vrancea, cu ocazia Festivalului Vinului organizat în acest oraş. Ovidiu Iane a discutat cu focşănenii despre problemele de zi cu zi pe care aceştia le întâmpină şi le-a prezentat soluţiile Partidului Ecologist Român pentru rezolvarea lor.
Candidatul Partidului Ecologist le-a spus focşănenilor că soluţia reală pentru însănătoşirea economiei româneşti o reprezintă investiţiile în mediu, agricultură şi turism.
Potrivit lui Ovidiu Iane, investiţiile în mediu înseamnă investiţii în sănătate, în viitorul nostru şi al copiilor noştri. În acelaşi timp, a explicat Ovidiu Iane, investiţiile în agricultură şi turism ne pot ajuta, cu costuri puţine, să ne dezvoltăm economic şi să reducem decalajele dintre noi şi alte state europene. Candidatul ecologist la Preşedinţia României a prezentat, ca exemplu, cazurile Greciei şi Portugaliei care au reuşit să se dezvolte investind masiv în domeniile care le avantajează: Agricultura şi Turismul.
Ovidiu Iane a vorbit şi cu producătorii de produse agro-alimentare aflaţi la Festivalul Vinului de la Focşani. Aceştia s-au plâns de faptul că situaţia economică dificilă le-a afectat afacerile. Candidatul Partidului Ecologist la Preşedinţia României le-a spus producătorilor că în ecologişti vor găsi întotdeauna un susţinător puternic. Potrivit lui Ovidiu Iane, micii întreprinzători trebuie susţinuţi şi promovaţi, întrucât au capacitatea de a răspunde standardelor consumatorilor şi de a oferi produse de calitate.
Ovidiu Iane a mai spus că singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, cu o economie sănătoasă este Partidul Ecologist Român!
1 noiembrie 2009
ŞTIRE
Ovidiu Iane a discutat cu locuitorii din Codlea despre problemele judeţului Braşov
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a întâlnit cu locuitorii municipiului Codlea din judeţul Braşov, împreună cu care a discutat despre soluţiile la problemele de mediu pe care le are această zonă.
Ovidiu Iane a vizitat locul fostei fabrici de coloranţi- Colorom- din oraşul Codlea, loc aflat acum în paragină din cauza nepăsării autorităţilor. Fosta fabrică- întinsă pe câteva hectare- înseamnă, pentru locuitorii oraşului Codlea, o sursă de poluare, întrucât autorităţile nu au luat nicio măsură de ecologizare a locului, după închiderea fabricii.
Potrivit locuitorilor din zonă, materialele toxice rezultate în urma închiderii fabricii se infiltrează până la 100 de metri în sol, infestându-l. În plus, închiderea fabricii a lăsat fără loc de muncă mii de oameni din judeţul Braşov.
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României a inspectat apoi malurile râului Vulcăniţa care traversează oraşul Codlea. În acest râu se varsă toate deşeurile din municipiu din cauza lipsei unei staţii de epurare. Locuitorii din Codea au explicat faptul că deşeurile menajere nu ajung doar în râul care trece prin oraşul lor, ci merg mai departe în râul Feldioara şi apoi în Olt.
Ovidiu Iane a susţinut că o soluţie pentru evitarea situaţiilor de acest gen o reprezintă construirea de staţii de epurare pe fiecare afluent în parte. Candidatul Partidului Ecologist Român la preşedinţia României, Ovidiu Iane, le-a mai spus oamenilor că investiţiile în mediu reprezintă cheia dezvoltării României şi a creşterii calităţii vieţii pentru români. Investiţiile în mediu înseamnă costuri puţine, locuri de muncă şi rezultate pe termen lung! Potrivit lui Ovidiu Iane, singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, cu o economie sănătoasă este Partidul Ecologist Român.
30 octombrie 2009
ŞTIRE
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României s-a întâlnit cu braşovenii
Ovidiu Iane: „Investiţiile în mediu - cheia dezvoltării României”
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, s-a întâlnit cu locuitorii oraşului Braşov cu care a discutat despre problemele de zi cu zi pe care aceştia le întâmpină. Ovidiu Iane le-a prezentat braşovenilor soluţiile punctuale pe care Partidul Ecologist Român le are la problemele lor.
Candidatul ecologist la preşedinţia României le-a spus oamenilor că investiţiile în mediu, agricultură şi turism reprezintă cheia dezvoltării României pe termen lung.
Pe de altă parte, candidatul ecologist la Preşedinţia României a arătat că spargerea monopolului impus de grupurile de interese politico-economice pe resursele energetice ale ţării este o condiţie esenţială pentru dezvoltarea României şi pentru trecerea la energiile alternative, energiile viitorului.
Ovidiu Iane le-a prezentat braşovenilor şi remediile pe care Partidul Ecologist Român le are pentru însănătoşirea societăţii româneşti. Candidatul ecologist a vorbit despre obligarea corporaţiilor care produc în România să respecte standardele consumatorilor, să protejeze sănătatea noastră şi a copiilor noştri. El a susţinut că este absolut necesară realizarea şi aplicarea imediată a unui plan naţional de reabilitare termică, ca soluţie la principalele probleme urbane.
Ovidiu Iane a mai spus că singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, cu o economie sănătoasă este Partidul Ecologist Român.
30 octombrie 2009
ŞTIRE
Ecologistul Ovidiu Iane s-a întâlnit cu reprezentanţii Roşia Montană Gold Corporation.
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedintia României, Ovidiu Iane, a vizitat ieri localitatea Roşia Montană, locul în care compania canadiană Gabriel Resources, cu sprijinul statului român, vrea să construiască cea mai mare mină auriferă din Europa, proiect care va avea un impact dezastruos asupra mediului şi a sănătăţii populaţiei.
Ovidiu Iane s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Roşia Montană Gold Corporation, compania care se va ocupa de exploatarea zonei cu care a vorbit despre implicaţiile grave pe care acest proiect le va avea asupra mediului şi sănătăţii oamenilor, pe termen mediu şi lung.
Potrivit candidatului ecologist la Preşedinţia României, una dintre problemele cele mai importante pe care le implică acest proiect şi la care Roşia Montană Gold Corporation nu are un răspuns viabil este cea legată de depozitarea în siguranţă pe termen lung a materialelor rezultate în urma procesării moinereului aurifer. De altfel, Ovidiu Iane a vizitat, tot ieri, platforma pe care sunt depozitate deja zeci de mii de tone de materiale rezultate în urma altor exploatări miniere din zonă, iar concluzia a fost aceea că, neexistând un plan coerent de ecologizare din parte autorităţilor, aceste materiale prezintă un risc ridicat de poluare a solului pe o suprafaţă foarte mare.
Potrivit lui Ovidiu Iane, metoda folosită de companie pentru separarea aurului este împotriva reglementărilor de mediu ale Uniunii Europene, orice folosire a cianurii la scară largă în minerit fiind interzisă. Pe de altă parte, a precizat ecologistul Ovidiu Iane, apele uzate de la exploatările miniere deja existente se varsă, prin afluenţi. până la Dunăre, afectând atât România cât şi statele vecine. Ovidiu Iane susţine că o soluţie pentru evitarea acestei situaţii ar fi construirea staţiilor de epurare pe fiecare afluent în parte şi modernizarea celor existente.
Candidatul Partidului Ecologist Român la Preşedinţia României, a mai spus că investiţiile în agricultură şi turism sunt cheia dezvoltării economice a României şi a creşterii calităţii vieţii, nu afacerile între stat şi corporaţii care compromit mediul înconjurător şi, implicit, viitorul copiilor noştri. Potrivit lui Ovidiu Iane, singura formaţiune care poate realiza dezideratul românilor de a trăi într-o Românie curată, cu o economie sănătoasă este Partidul Ecologist Român.
29 octombrie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Ovidiu Iane, candidatul PER: „Investiţiile în mediu sunt cheia dezvoltării turismului la Marea Neagră”
Candidatul Partidului Ecologist Român la alegerile Prezidenţiale, Ovidiu Iane, a salutat sărbătorirea Zilei Internaţionale a Mării Negre, ocazie cu care a atras atenţia asupra importanţei pe care România trebuie să o acorde mediului pentru conservarea şi valorificarea aceastei minunate resurse naturale. „Avem cele mai frumoase şi mai apreciate forme de relief din toată Europa Centrală şi de Est, avem ceea ce nicio ţară de la vestul României nu are, ieşire la mare. Cu toate astea, nu ştim să le valorificăm şi, mai grav, niciun regim care s-a aflat până acum la putere nu s-a preocupat de acest lucru”, a spus Ovidiu Iane.
Candidatul Partidului Ecologist Român a semnalat faptul că ”trebuie să exploatăm una dintre zonele în care România poate concura şi chiar depăşi statele dezvoltate ale Europei: Turismul”. „Investiţiile în turism ne pot aduce pe unul dintre primele locuri din Europa. Grecia şi Portugalia sunt două ţări europene care au ştiut să se folosească de resursele lor pentru a se dezvolta economic. Grecia şi Portugalia au reuşit astfel să crească într-un timp record şi să reducă decalajele economice. De ce nu poate proceda şi România la fel?”, a precizat Ovidiu Iane.
El a menţionat că soluţia o reprezintă investiţiile în mediu. „Investiţiile în mediu sunt cheia dezvoltării turismului în România. Marea Neagră este influenţată direct de calitatea apelor fluviului Dunărea, dar în mod special de poluarea provocată în zona costieră prin degradarea continuă a calităţii apei. Marea Neagră este supusă în continuare, în zona litoralului românesc, unui proces de poluare, ca urmare a poluanţilor proveniţi din Dunăre, evacuărilor directe de ape uzate, cât şi prin activitatea portuară intensă. Aceste lucruri trebuie să înceteze printr-un program coerent pe care doar un partid ecologist îl poate avea”, a declarat candidatul PER la Preşedinţie, Ovidiu Iane.
România sărbătoreşte pe 31 octombrie Ziua Internaţională a Mării Negre, alături de statele riverane Bulgaria, Turcia, Georgia, Federatia Rusa şi Ucraina. Pe 31 octombrie 1996 aceste ţări au semnat Planul Strategic de Actiune pentru Marea Neagră. Marea Neagră cea mai izolată mare de pe Pământ şi una dintre cele mai poluate . Eroziunea, insuficienta tratare a apelor uzate, introducerea de specii exotice (prin apa de balast ) pierderea de habitate şi managementul neadecvat au dus la denumirea de "groapa de gunoi a Europei " - cum scriau gazetele din vest la acea vreme . Cu toate acestea Marea Neagră este în mod real o resursă de hrană şi energie pentru România şi o cale de comunicare extrem de importantă.
Biroul de presă al Partidului Ecologist Român, Bucureşti, 31 octombrie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Ovidiu Iane cere clasei politice să gestioneze mişcările sociale
Candidatul Partidului Ecologist la Preşedinţia României, Ovidiu Iane, face un apel către clasa politică să scoată România din criza politică şi instituţională în care au adus-o şi să gestioneze mişcările sociale din ultimele zile.
“Ocupaţi cu circul politic la televizor, politicienii aflaţi la putere au uitat de problemele fermierilor care îşi cer drepturile în stradă, de criza sistemului din justiţie, de problemele românilor, în general. Această stare de fapt trebuie să înceteze iar Guvernul trebuie să găsească soluţii pentru problemele fermierilor ”, a declarat Ovidiu Iane.
Potrivit lui Ovidiu Iane, dacă Guvernele care au condus România până acum ar fi înţeles că investiţiile publice ar fi trebuit îndreptate către Agricultură şi Turism, domenii care ne avantajează şi care ne pot ajuta să ne dezvoltăm ca ţară, problema mişcărilor sociale de stradă nu ar fi existat.
Candidatul Partidului Ecologist la Preşedinţia României este convins că românii vor taxa nepăsarea şi ignoranţa actualei clase politice şi vor alege o nouă forţă, capabilă să ofere soluţii reale la problemele lor reale.
„Partidul Ecologist Român este singura forţă capabilă să pună economia în funcţiune, pe baze sănătoase şi solide, să găsească remediile pentru o societate bolnavă, adusă în acest stadiu de politicienii care s-au perindar la putere în ultimii 20 de ani.”, susţine candidatul PER la Preşedinţia României.
Biroul de presă al Partidului Ecologist Român, Bucureşti, 28 octombrie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ
Ovidiu Iane este candidatul Partidului Ecologist Român la alegerile prezidenţiale din acest an. Anunţul a fost făcut astăzi, cu ocazia lansarii candidaturii şi a înregistrării la Biroului Electoral Central.
“Am intrat în această luptă din convingere, ecologia este singura cale prin care putem ajunge la o Românie curată şi dezvoltată. Respir acelaşi aer ca şi dumneavoastră şi vreau ca eu, soţia mea şi copilul meu Cezar de 4 ani, să trăim într-o societate normală, într-o Românie curată. România curată, normală, dezvoltată este un deziderat care poate fi realizat doar de către un partid ecologist. Consider că un partid ecologist serios este principala ameninţare la adresa clasei politice actuale şi a sistemului de cârdăşie politico-economică din prezent. Tocmai de aceea o mişcare ecologică puternică a fost dezbinată până acum de interese de grup, interese care au primat în faţa interesului general. În prezent, din ce în ce mai mulţi români conştientizează că România curată, normală, dezvoltată este un proiect care nu poate fi realizat decât de o mişcare ecologică care să impună teme ecologiste”, a declarat Ovidiu Iane cu această ocazie.
Sub sloganul “O forţă nouă, pentru o Românie curata!”, Ovidiu Iane şi-a prezentat programul politic şi economic pe care-l propune românilor ca alternativă la situaţia actuală generată de acţiunile partidelor care conduc România.
“Partidul Ecologist Român se prezintă astăzi, în faţa dumneavoastră, ca o forţă nouă capabilă să ofere soluţii reale pentru problemele reale ale românilor. Noi avem direcţiile de dezvoltare economică, de însănătoşire a societăţii româneşti”, a subliniat liderul ecologist.
Printre măsurile propuse pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor se numără: reconstruirea din temelii a sistemului naţional de energie alternativă, investiţii în agricultura ecologică, investiţii în mediu - cheia dezvoltării turismului în România, aplicarea politicilor fiscale care vor încuraja dezvoltarea şi folosirea energiei regenerabile, economisirea de resurse naturale şi investiţia în tehnologiile avansate, reduceri fiscale pentru companiile şi întreprinzătorii care folosesc tehnologii ecologice, taxe mai mari pentru companiile care poluează, facilităţi fiscale pentru producătorii de energie alternativă, scutirea de la plata impozitului pe locuinţă pentru cei care amplasează energia alternativă: solară, eoliană, geotermală”, a completat candidatul PER.
Ovidiu Iane a menţionat că un partid ecologist puternic trebuie să impună în dezbaterea publică problemele reale ale societăţii româneşti. “Clasa politică actuală impune teme false, politicianiste care nu influenţează decât în rău viaţa românilor. Noi avem soluţii clare, nu trebuie să risipim banii şi să facem orice. Trebuie să ne canalizăm resursele către zonele care le putem exploata. Cred într-o Românie normală, într-o Românie curată, întreptată către viitor, nu către dispute politice între persoane, în loc de o dezbatere pentru soluţii!”, a declarat la final Ovidiu Iane, candidatul Partidului Ecologist la alegerile prezidenţiale din acest an.
Biroul de presă al Partidului Ecologist Român, Bucureşti, 22 octombrie 2009